Au trecut 4 ani. Patru ani de când am acceptat o provocare, o provocare profesională, care ea însăşi îmi sfida provocator propria-mi profesie. Dacă a face administraţie de stat în domeniul culturii, la nivelul fabricii de cultură, a însemnat fără doar şi poate o şansă în hăţişul sistemului legislativ aplicabil, cu siguranţă aceasta nu a însemnat o mare şansă dată profesiei mele, ba din contră. Căci Thalia fiind o iubită posesivă şi răzbunătoare, nu s-a resemnat a fi un bibelou de porţelan, uitat într-un colţ pe etajeră spre a fi regăsit peste ani. Existenţa sa efemeră avea să-mi chinuie întoarcerea. Nu regret timpul scurs în travaliul încercării de a crea un sistem funcţional, dar amnezia scenei mi-a prisosit mult peste măsură. Între 36 si 40 ani, o astfel de pauză e o aripă frântă în plin zbor. Reîntoarcerea a însemnat aproape reluarea cursurilor de zbor… de acum două decenii...
Un nou abandon, chiar şi pentru o perioadă mai scurtă, nu ştiu dacă va mai aduce o cale de întoarcere, căci cu înaintarea timpului meu, zeiţa se lasă tot mai greu înduplecată, plus că joci, nu joci, vremea unor roluri trece...
Au trecut deja patru ani... la asta mă gândeam în timp ce prietenul meu Pavel Bartoş îmi făcea Laudatio invitat de Daniel Iordăchioaie, gazda sesiunii de autografe de după spectacolul Romeo şi Julieta de sâmbătă... Şi vorbele lui, invocând momentele-mi şi meritele-mi actoriceşti, m-au întristat.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu