la cald...

Când e despre lucruri serioase, e cu răspundere. Când e despre răspundere, e cu asumare. Când e cu asumare... începe sa fie incomod. PROBLEMELE încep. Începe și reticența să scoată capul, și spaima de a greși; și îndoielile încep să colcăie, și se activează și reflexul de apărare: da' de ce să fiu eu ăla expus sau aia expusă, într-o societate în care tot omul serios își asigură maximă acoperire și livrează pe principiul minimei rezistențe!?... ”Da' ce – io-s mai fraier!? Mă vedeti că stau în picioare și-s prost îmbrăcat? Am ciungă-n păr?!”. Etcaetera. Deci. Când e despre lucruri serioase, omul modern recurge brusc la un umor inepuizabil și dezvoltă o tactică imbatabilă de eschivă. Ne ferim de confruntare și ne ferim de lupta în câmp deschis. O facem prin rafinarea consecventă a procedeului de tip ”cap în nisip” și a tehnicilor de anularea adversarului prin învăluire. Îl amețim, îl păcălim, îl împachetăm și-l combinăm - aproape ca-l mesmerizăm! – doar, doar să nu fie cazul de vreo privire ochi în ochi. Ori de vreo punere fermă și onestă a adevărului pe tapet. Arta dezertării, așa aș numi treaba asta. Metaforic, desigur. Când e despre lucruri serioase, e despre 'viața-i greu!' și, imediat, totul virează spre preocuparea pentru pasatul pisicii: cum pasăm pisica. Și, mai ales, CUI pasăm pisica. Iar singura perseverență devine aceea de a ne… spăla pe mâini. Ceea ce nu este rău în sine, fiindcă spălatul pe mâini ne ferește, nu-i așa, de germeni. De micro-organisme… E igienic. Cu efect anti-bacterian. Perfect! Dar un lucru s-ar cuveni să ne-ntrebăm, totuși. Anume: dacă tot ne spălăm atât de des pe mânuțe, în mod preventiv, n-ar fi normal ca, măcar uneori, să avem și DUPĂ CE s-o facem?! Adică n-ar trebui să ne mai și murdărim, înainte? Flerul (și logica) spun că da. Că ar trebui să cam începem a ne folosi mâinile de-adevăratelea; asumat și temeinic. Și fără teama că ne rupem vreo unghiuță sau… că ne zgâriem în cine știe ce ghimpe rătăcit. În mod evident, grădina ESTE plină de bălării, de ciulini, de spini și dăunatori. Asta – observăm cu toții. Dar ce variantă rămâne?! Să ne uităm la ea cum năpădesc buruienile și să sperăm că o s-o curețe... cine? Următorul grădinar? Veciniil?! Vreo firmă de cosmetizare vegetală? Nu. Grădina o curăță și o cultivă cel care locuiește în ea, câtă vreme locuiește în ea. Nu altcineva. Și nu poimâine, nu peste o lună - nu, ci AZI. Acum. Își pune frumos mănușile de grădinărit (dacă se teme cumva de mărăcini ori de insecte) și trece la treabă. Iar dacă n-are, își pune mănușile de catifea. Sau de menaj. Sau de box; după caz. Și trece la treabă! Când e despre lucruri serioase, e despre semeni. Și când e despre semeni, întotdeauna e despre datorie. Iar datoria nu se învață, nu se poate simula și nu se lasă păcălită – n-o poți ”trișa”. Datoria. Datoria… se simte. Si se face. Atât. Simplu. NB. Ieri, după predarea mandatului, am constatat cu surprindere că e miercuri. Și dacă e miercuri, m-am dus frumos la sală, la antrenament. De aikido. Din nou. Pentru a exersa eschivele? Da. Care eschive? Asta E întrebarea!

Răspuns la moțiunea simplă - 02.03.2026

 O să-ncep c-o poveste. Care s-ar putea să devină replică directă pe parcurs, sau... nu. Însă, indiferent de ce va deveni (sau nu...), ea este necesară pentru că deocamdată avem doar niște... margini – moțiunea –iar povestea încearcă să vă confere... miezul. 

 Și începe acum aproape 57 de ani, la Târgu Mureș, într-un sfârșit de primăvară... caldă – cel puțin așa atestă datele din arhiva ANMR-ului – când, ca în orice altă zi de primăvară (caldă), pe lume mai venea un copil. Nu știm exact ce fel de ... ursitoare s-au prezentat la eveniment, și nici dacă ele se găseau într-o relație de cordialitate și colaborare susținută, ori dacă nu cumva existau conflicte intestine, sau conflicte de interese între domniile lor, fapt este că și-au făcut treaba: s-au încadrat în profilul jobului și au hotărât destinul acelui copil cu vot în unanimitate, după care s-au felicitat reciproc și s-au deplasat la următorul client. La următorul copil. Iar copilul nostru a deschis ochii pe lume și pe oameni și și-a început călătoria, ca orice cetățean, învățând cu fiecare zi (și cu fiecare noapte) ce înseamnă viața și... capcanele ei...; ce-nseamnă să te-mprietenești cu ea, să te iei în gură cu ea, să stai și să te uiți atent cum... cum curge ea, pur și simplu, întrebându-te dacă rolul tău este unul de combatant activ, sau doar de obervator neutru... 

 Ani mai târziu, încă întrebându-se una și alta despre viață, copilul (care crescuse între timp, firește!) a ales să meargă la o școală de Teatru și să devină actor, ceea ce – zis și făcut. Numai că nu s-a trezit el bine actor, că imediat s-a pomenit director de teatru. La 24 de ani. Ceva tare neobișnuit la vremea aceea – căci suntem de-abia în 1993 –  și unii șușoteau cu o uluire plină de speranță că ”wow, ăsta e cel mai tânăr director din România, ever!”, iar alții bombăneau că ”ce caută un copchil în scaunul de director?!”. 

 Copchilul, însă, nu s-a lăsat intimidat și s-a luat în serios, rămânând directorul Teatrului Maghiar din Timișoara preț de 12 ani, vreme în care nu s-a gândit el foarte des la lucrătura ursitoarelor, că nu prea avea timp – se adapta și învăța din mers ce-nseamnă să fii managerul unei instituții importante și să și faci ceva cu instituția aia – avantajele vârstei, desigur. Entuziasmul, curajul, dorința de schimbare, încrederea, anduranța – toate astea la 24 de ani... te propulsează direct pe orbită.

 Sărim puțin în epica poveștii și mergem în anul de grație 2005, când personajul nostru ajunge la Ministerul Culturii și parcurge câteva trepte ierarhice, de la Director General la Secretar de Stat (în mai multe rânduri – pesemne că tot din pricina acelor ursitoare năbădăioase) și acumulează o experiență tot mai mare și mai... colorată în domeniu, reușind astfel să găsească din ce în ce mai multe răspunsuri la întrebările alea care-l frământau pe el, de când era mic. Dar..., într-o ironie a sorții pe care nimeni n-o poate evita, copilul (de-acuma ditamai omu’!) începe să se confrunte cu alte întrebări. La fel de incomode. La fel de complexe....; poate mult mai parșive...

 Ajungem în 2010 și-l găsim la conducerea Societății Române de Radiodifuziune, unde face tot felul de năzbâtii spectaculoase și de unde pleacă, la un moment dat, dar lasă niște rezultate vizibile și relevante după el; apoi se duce în TVR și înființează acolo o structură nouă: Casa de Producție a televiziunii publice și, dacă tot era pus pe treabă, reia producția de teatru și film după mulți ani de pauză, repune Cerbul de Aur pe hartă, organizează tot felul de festivaluri și evenimente – ai zice că nu-i priește liniștea; că-l distruge nervos dacă se oprește și lasă lucrurile pe pauză, sau dacă încetinește un pic ritmul ori își ia mai mult de 5 zile concediu. Cu siguranță (și asta tot de la ursitoare i se trage!), nu poate dormi bine dacă nu vede rezultate. Mai urcă și pe scenă, mai apare și-n filme între timp (la independenți, la stat, unde apucă!) – v-amintiți că el se făcuse actor, da? – ei, și la un moment dat, copilul ăsta; adultul ăsta se prinde de o treabă. Adică îi pică fisa, cum s-ar zice. Și-și dă seama că rostul său este să lase ceva viabil și rezistent în urmă, numai că drumul; calea până la rostul acesta... nu e deloc simplă. Deloc liniară. Nu e o potecă, nu e nici o autostradă; este mai degrabă o rețea în trei direcții: în artă, în administrație și în management – le denumim așa convențional, desigur, fiindcă în realitate lucrurile sunt mult mai nuanțate. Și se mai prinde și de faptul că în... nodurile de intersecție ale acestei rețele stă, în definitiv, singurul răspuns la tooooate întrebările alea care-l căpiau pe el de când deschisese ochii la lume...

 Și, cu această înțelegere în... cuget și-n simțiri, acceptă portofoliul ministerial în vara lui 2025. Adică... ”alaltăieri”. Și se pune pe făcut lucruri și acolo – deja ne-am prins cu toții care e modelul...

Conflicte? – da. Numeroase. Ca și până acuma.

Greșeli? – inevitabil. Nimic nou.

Reguli? – cu siguranță; ele sunt ferm necesare.

Stahanovism sau mentalitate comunistoidă? – deloc, merge fix în direcție opusă. N-ar permite altfel ursitoarele, în primul rând.

Ce caută unguru’ la cultură? – din seria ce caută un copil la conducerea unui teatru?...

Dispreț și aroganță față de artiști? – nicio șansă. Doar momente mai... Incandescente, când patima ocupă prim-planul și se lasă lesne confundată cu insolența.

O jignire pentru cultură? – totul e relativ, deci știți vorba: depinde cine-ntreabă!; și, apropo de relativitate, Einstein a zis la un moment dat că "diferența dintre geniu și prostie este că geniul are limitele sale" și că ”oamenii inteligenți fac cele mai mari prostii”, dar asta a fost doar o paranteză și nici nu știu ce mi-a venit cu ea și ce caută în povestea noastră – așadar, ca să revenim:

Certuri artistice? – oh, da, dar la nivel de breaslă ele sunt ca niște conflicte domestice; un scandal e o furie, iar o furie nu reprezintă o convingere. Reprezintă o deversare emoțională.

Concesii făcute? – da, câteva. Necesare.

Compromisuri făcute? –  niciodată. (Nu de alta, dar s-ar enerva foarte rău ursitoarele și... cine știe ce-ar mai ieși!).

A deranjat? – de nenumărate ori.

A călcat pe bătături? – oho! Și încă o mai face.

Condamnări? – din astea nu; nu e cazul. Dar, pentru că tot a venit vorba, să risipim o confuzie: în civil nu există condamnare; există numai în penal, deci...

I-au ieșit toate lucrurile din prima? – nici vorbă. Dar cui îi ies!?

S-ar găsi altcineva să-i ia locul? – oricând. Nimeni nu-i de neînlocuit.

Și-ar asuma altcineva acest traseu? – întrebare retorică; puncte de suspensie.

Există o cultură a manipulării? – evident că există. Trăim în ea de câțiva ani buni, la nivel de planetă. Inclusiv această moțiune face parte din... (Scuze).

Se află acest ministru în plin travaliu de ”facere”? – da, se află, dar asta nu înseamnă că nu există ”cap-compas”.

I se poate reproșa faptul că e prea ”dens” și prea ”la vedere”? – da, fără-ndoială. Încercările, căutările, tatonările de drumuri se fac cu un preț: cu tensiuni acumulate, cu schelete care cad din dulap, cu gunoi care zboară de sub preș și cu unele voci care se aud mai tare decât altele. Dar dacă le dăm lor, acestor voci, câștig de cauză, n-ar trebui oare să ne gândim și la ce au de pierdut toți ceilalți?!

I se poate reproșa acestui ministru lipsă de curaj și de asumare a deciziilor? – asta, nu.

Se definește o civilizație prin ceea ce are și o cultură prin ceea ce este? – neîndoielnic. Dar, dacă tot parafrazăm această ... triadă filozofică, trebuie adăugat și termenul lipsă: un demnitar, ca și un artist, de altfel, se definește prin ceea ce face.

Pare că ne confruntăm cu un război infiltrat în toate cotloanele? – da, așa se pare.

Ar fi o variantă câștigătoare să ne ostilizăm cu toții? – niciodată.

Este posibil ca această moțiune să treacă? – totul este posibil.

Ar fi acesta un gest înțelept? – aici, vom lăsa ursitoarele să dea răspunsul... Cum știu ele mai bine.

PS. Stimați colegi: oare vă referiți și la mine?🤣

Un fel de petiție: Protest sau pro-test?

Nu. Nu este un test. Nu e testarea introducerii pontajului în teatre (filarmonici, opere sau alte instituții muzicale), ca noutate absolută, în februarie 2026. Este despre realitatea din instituțiile publice de cultură  (muzee, șantiere arheologice, biblioteci, din centrele culturale, creația literară, artistică sau din media publică/privată). Este un pro-test. Fiind în al 36-lea an (cei petrecuți în spatele cortinei – de fier – nu se pun) în care, pentru directori sau salariați, cunoscători sau nu, realitatea este una și aceeasi. Neschimbată. Salariatul din instituția publică de cultură primește lunar salariul și dovada acestuia, fluturașul. Acestea au un element comun. Baza de calcul. Suma celor 8 ore pe zi, 40 de ore pe săptămână, în perioada lucrătoare a acesteia (luni – vineri). Totul se cumulează (pe zile sau pe ore) și se traduce în două cifre finale: salariul brut (impozabil) și cel net (plătit la casierie sau, mai recent, virat pe card). Ne uităm sau nu, analizăm ori ba, descifrăm sau nu cele înscrise pe fluturaș (în niște abreviații care par a fi în greaca veche, în funcție de programator), realitatea este că plata se face pe baza pontajului aprobat de conducerea instituției, uniformizat (un fel de Patul lui Procust). Pentru ca pe data de 15 a lunii salariul să fie pus în plată, pontajele (prin card, condică sau jurnal de repetiție/spectacol) translatează prin cosmetizare prezența sau absența. Pentru fiecare salariat. Independent de prezența fizică în ”fabrica de cultură”, de studiul individual, ori antrenamentul colectiv, sau de munca prestată peste cele 40 de ore pe săptămână, în zile de lucru sau de repaos. Plusul se taie, minusul se completează. Din pix ori din tastatură. 

Această fardare-îmbălsămare este una din caracteristicile raportului juridic de muncă. Consecința este suprimarea caracterului vocațional al meseriilor noastre. Este renunțarea la toate orele din zi și din noapte în care ne pregătim pentru ”serviciul” de pe scenă, independent și indiferent de starea vremii, de evenimentele faste sau nefaste din viața privată, de provocările sau traumele pe care le traversează societatea, de culoarea zilei din calendar (obișnuită sau scrisă cu roșu de sărbătoare). Este transformarea noastră prin (și de către) sistemul guvernat de codul administrativ și de cel al muncii. Este acela de a fi, de decenii, lucrători înregimentați în regula de 8 ore muncă, 8 ore odihnă și 8 ore deconectare. 

Trecerea de la unitatea de măsură ”timp de lucru” la cea a ”livrabilului”, constând în ”număr de servicii” (cuantificabile în/pentru fiecare/oricare din meseriile vocaționale și cele de suport) este o veche năzuință a celor din sector. Au existat încercări. Una este chiar proaspătă. Suntem angajați, din nou, în lupta cu o propunere de ieșire din fals și minciună. Cu cea mai recentă încercare de autoreglementare a domeniului. Pontarea cu 8 ore pe zi (de luni până vineri inclusiv) a devenit o practică atât de obișnuită, încât nici măcar cei care semnează pontajele procustiene nu își mai dau seama că, în fapt, pentru a asigura plata salariilor la termen, expun salariatul la riscul constatării caracterului necuvenit al respectivei plăți (și sanctiunii corelative: restituirea sumelor încasate). Nu, nu pentru că acele pontaje ar fi scrise în latina cultă sau în chineza veche. Pur și simplu din rutină. Zona de confort! Merge și așa! Și – ca fapt divers – și compensarea din fonduri publice a activității ecleziastice se face conform aceleiași reguli. Ca de altfel și plata salariului pentru munca de jurnalist. Nu de alta, dar cealaltă modalitate de ”pontare”, cea a prestării în regim de 12/24, nu este aplicabilă (din rațiuni pe care nu cred că trebuie să le dezvolt), nici în aceste domenii. Legislația muncii a instituit, la unison, pe întregul mapamond doar aceste abordări: 8+8+8 sau 12/24. 

Protestez deci, căci la finalul mandatului de ministru mă întorc și eu la calapod. As vrea, prin urmare, să fie respectată specificitatea muncii artistice! Să nu mai fie cântărită cu instrumente măsluite (de voie sau de nevoie)! Aș dori să ne putem pregăti pentru fiecare repetiție sau reprezentație, oriunde acest lucru este cu putință, individual sau în colectivitatea echipei de creație și de suport! Sper să putem fi măsurați prin ceea ce facem. Prin ceea ce rezultă din numărul de servicii de pe scenă (de ritualuri laice în serviciul Thaliei, al celor 9 muze sau al lui Apollo), și nu prin dubla evidență birocratică impusă prin legi de sistem total neadecvate sectoarelor cultural creative!

#disb #icibucuresti

🇹🇩Critical Infrastructure Protection Forum – CIP Forum (ediția a VIII-a) 

Dezbatere cu tema: Cultură și Identitate: națională, europeană, universală

9 aprilie 2025, Palatul Parlamentului, București 

 

Tehnologia digitală este o resursă strategică pentru consolidareaidentităților naționale și europene, pentru prevenirea radicalizăriiși pentru protejarea patrimoniului cultural. Dar eficiența eidepinde de modul în care este utilizată și integrată: cuprofesionalism, echilibru și responsabilitate.

Avem nevoie de colaborare între domenii – cultural, educațional, tehnologic – pentru a asigura o infrastructură digitală culturalăcare nu doar conservă, ci și transformă accesul la cultură într-o experiență relevantă și cu impact pentru cetățeni. Tehnologiatrebuie să fie nu doar un canal, ci un mediu de învățare, dialog șireflecție, care contribuie la o societate democratică, pluralistă și conștientă de rădăcinile și valorile sale. 

1. Cum folosim tehnologiile și mediile digitale pentru a consolida identitățile naționale și europene, în loc să le slăbim sau să le desființăm?

Într-o eră în care informația circulă cu o viteză fără precedent, tehnologiile digitale pot fi un instrument esențial pentruapropierea cetățenilor de patrimoniul cultural, prin acces facil, interactiv și personalizat la conținut. Platformele digitale ne oferă oportunitatea de a face accesibile colecții muzeale, arhive, opere literare și arte vizuale într-un mod participativ și incluziv.
Prin digitalizarea și contextualizarea resurselor culturale, putemevidenția legăturile între identitățile naționale și cea europeană, consolidând conștiința apartenenței la un spațiu comun, divers șiinterconectat. Astfel, tehnologia nu diluează identitatea, ci o poate întări, cu condiția să fie utilizată responsabil, cu respect pentru diversitate și autenticitate. Spațiul digital devine, în acestfel, un catalizator al solidarității culturale și al conștiințeiapartenenței la un spațiu european comun, bazat pe valoriîmpărtășite. 

Așadar, tehnologia devine un aliat în promovarea identitățiiculturale dacă este folosită eficient și echilibrat. 

2. Cum prevenim sau inversăm radicalizarea în mediul online?

Cultura are o funcție educativă profundă: modelează empatia, gândirea critică și capacitatea de a înțelege alteritatea. În acestsens, instituțiile culturale și autoritățile din domeniu au un rolesențial în contracararea radicalizării prin promovarea dialoguluiintercultural, a gândirii critice și a accesului echitabil la expresiiculturale diverse. 
Pentru a preveni radicalizarea online, este nevoie de parteneriateîntre instituțiile culturale, cele educaționale și platformeledigitale, care să promoveze exemplele pozitive, participareacivică, incluziunea  și dezvoltarea unor spații sigure pentruexprimare și reflecție. Proiectele artistice colaborative, promovate în mediul online, pot deveni alternative convingătoare pentru discursurile de combatere a urii și a excluziunii sociale.

Așadar, educația prin cultură  oferă un antidot pe termen lung la radicalizare, contribuind la coeziune socială și la consolidareaunui spațiu public democratic.

 

3. În ce măsură imprimăm inteligenței artificiale valorile și cultura noastră, în special modelelor lingvistice de mari dimensiuni? Au existat deja discuții privind părtinirile politice ale acestor modele.

Modelele lingvistice de mari dimensiuni învață din datele pecare le primesc.  De aceea, dacă dorim o IA care să reflectevalorile și cultura europeană, trebuie să furnizăm conținutreprezentativ, validat și etic.

Instituțiile culturale pot contribui semnificativ prin deschidereacolecțiilor digitale, a arhivelor și a materialelor multilingve, oferind o bază solidă pentru dezvoltarea de algoritmi care sărespecte diversitatea culturală.
Totodată, implicarea experților în științe umaniste în procesul de antrenare și evaluare a acestor modele este extrem de importantăpentru a evita părtinirile sistemice și a garanta o reprezentareechitabilă și democratică a patrimoniului cultural. 

Doar în felul acesta putem preveni apariția unor părtinirisistemice și asigura o IA care respectă principiile democratice șipatrimoniul cultural al umanității.

 

4. Cum evităm transformarea patrimoniului cultural într-o marfă, marginalizarea sau banalizarea acestuia în experiența cotidiană a oamenilor în mediul digital?

Pentru a evita trivializarea patrimoniului cultural în mediul digital, trebuie să combinăm tehnologia cu educație și mediere culturală de calitate. Valoarea patrimoniului nu se reduce la vizual, ci implică înțelegerea contextului istoric, simbolic șiidentitar.

Instituțiile culturale trebuie să rămână garantul autenticității șirelevanței, prin conținut curatorial profesionist și colaborăriintersectoriale – cu artiști, istorici, educatori și comunități locale.
Spațiul digital poate deveni o extensie vie și inteligentă a experienței culturale, nu un simplu instrument de consum. Scopul nu este doar accesul, ci o apropiere semnificativă de patrimoniu, care păstrează demnitatea și complexitatea acestuia.

🇬🇧Conference: 8th edition of the CRITICAL INFRASTRUCTURE PROTECTION FORUM (CIP FORUM) 

Panel Title: Culture and National Identity: National, European, Universal

9th of April, Palace of Parliament, Bucharest 

 

Digital technologies are powerful tools for strengthening national and European identities, preventing radicalization and safeguarding cultural heritage. But their true impact depends on how wisely and professionally they are used.

We need meaningful cooperation between cultural, educational and technological sectors to build a digital cultural infrastructure that not only preserves but also transforms access to culture into a deep, participatory experience.

Technology should not just be a delivery system. It must become a space for dialogue, learning and cultural connection, serving democratic values and enriching our shared heritage.

1. How do we use digital technologies and environments to build up national and European identities rather than dilute or dissolve them?

In an era when information circulates at an unprecedented speed, digital technologies can serve as a vital tool for bringing citizens closer to cultural heritage, by enabling easy, interactive, and personalized access to content. Digital platforms offer us the opportunity to make museum collections, archives, literary works and visual arts accessible in a participatory and inclusive manner.
Through the digitization and contextualization of cultural resources, we can highlight the connections between national and European identities, reinforcing the sense of belonging to a shared, diverse and interconnected space. In this way, technology does not dilute identity—it can actually strengthen it, provided it is used responsibly, with respect for diversity and authenticity. The digital space thus becomes a catalyst for cultural solidarity and for the awareness of a shared European identity, based on common values.
Therefore, technology becomes an ally in promoting cultural identity when used efficiently and in a balanced manner.

 

2. How do we prevent or reverse online radicalization?

Culture has a profound educational role: it shapes empathy, critical thinking, and the ability to understand otherness. In this sense, cultural institutions and relevant authorities play an essential role in countering radicalization by promoting intercultural dialogue, critical thinking, and equitable access to diverse cultural expressions.
To prevent online radicalization, we need partnerships between cultural institutions, educational actors and digital platforms, which promote positive examples, civic participation, inclusion and the development of safe spaces for expression and reflection. Collaborative artistic projects promoted in the digital realm can become compelling alternatives to narratives of hate and social exclusion.
Thus, cultural education offers a long-term antidote to radicalization, contributing to social cohesion and the strengthening of a democratic public sphere. 

3. To what extent are we imprinting AI with our values and culture, especially large language models?

Large language models inevitably reflect the data and values they are trained on. If we want AI to reflect European values and culture, we must support the development of multilingual, well-documented, ethically curated cultural datasets.

Cultural institutions can play a crucial role by opening up validated, diverse, and representative digital content that reflects the plurality of European and national cultural experiences.
At the same time, the involvement of humanities experts in the training and evaluation of AI systems is essential to prevent systemic biases and ensure democratic and culturally respectful outcomes.

This is how we can ensure that AI becomes a tool aligned with humanistic values and cultural heritage. 

4. How do we avoid the commodification, marginalization or cheapening of cultural heritage in the lived experience of people in the digital realm?

To avoid the trivialization of cultural heritage in the digital environment, we must combine technology with quality education and cultural mediation. The value of heritage goes beyond the visual—it involves understanding the historical, symbolic and identity-related context.
Cultural institutions must remain the guarantors of authenticity and relevance, through professional curatorial content and intersectoral collaborations—with artists, historians, educators, and local communities.
The digital space can become a living, intelligent extension of the cultural experience, not just a tool for consumption. The goal is not just access, but meaningful engagement with heritage that preserves its dignity and complexity.

 

Portrait film about the actor András Demeter, the "subject" of one of the Hamletoman books by DARVAY NAGY Adrienne (theatre writer, historian, "Hamletologist"/ Budapest, Hungary). In Hungarian with Romanian subtitles

https://www.youtube.com/watch?v=Zqyki8ZMUcg&ab_channel=ErdelyiFigyelo

video link HAMLET 2003

 

William Shakespeare

Hamlet

Bemutató időpontja: 2003-05-03 (21 éve)

Szereposztás

Claudius	Demeter András
Hamlet	Balázs Attila
Polonius	Horányi László
Horatio	Veress Attila
Laertes	László Pecka Péter
Rosencrantz, A Szellem hangja	Barabás Botond
Guildenstern	Kocsárdi Levente
Osric	Mátyás Zsolt Imre
Pap	Daniel Ghidel
Bernardo	Ovidiu Jurca
Marcellus	Aszalos Géza
Francisco	Sebastian Francescu
Színészkirály	Bandi András Zsolt
Színészkirálynő	Simon Tünde
Sírásó	Tokai Andrea
Gertrud	Gáspár Imola
Ophelia	Magyari Etelka
Hamlet apjának szelleme	Dan Antoci

Rendező	Victor Ioan Frunză
Dramaturg	Lökös Ildikó
Díszlet- és jelmeztervező	Adriana Grand
Zene	Cári Tibor
Koreográfus	Habala Péter

https://www.youtube.com/watch?v=wHoFmic3s5Q&ab_channel=VasileBogdan-regizor

https://www.youtube.com/watch?v=8XJm9hXHg50&ab_channel=VasileBogdan-regizor