31 oct. 2008

plăcutul
















Cel mai mult îmi place arta teatrală. Dar ea imi este de mult job şi unii ar considera poate desuete iubirea profesiei şi statornicul apetit pentru ea. Însă dacă îmi este dor de ceva pe lumea asta, îmi este de scenă...
Apoi îmi place natura. Orice mic răgaz îl găsesc, profit de el pentru a mă refugia undeva acolo unde civilizaţia nu ajunge...un vârf de munte, o pădure sau, dacă am norocul, un capăt de insulă nu tocmai din lista celor mai recomandate locuri de vacanţă. Îmi plac animalele, şi deşi mi-am propus să nu mai cedez afecţiunii lor necondiţionate, în prezent am în arondisment trei suflete de gen. Ceea ce stând la bloc, nu e tocmai o îndeletnicire la îndemână...
Fiicei mele, de asemenea, îi plac animalele, ceea ce mă face sa sper că în curând şi natura îi va oferi aceleaşi bucurii şi plăceri ca şi tatălui ei.
Îmi place planorismul, paraşutismul, poate pentru pentru că sunt singurele moduri concrete şi controlate de fi cu capul în nori...
Îmi place vânătorea, o reminiscenţă poate ludică a copilăriei mele, chiar şi atunci când după zece ore de hălăduit prin frig mă întorc cu tolba goală...
Îmi place viaţa, în răgazurile scurte in care apuc să o şi trăiesc ca un simplu om....



de ce candidat?



Vreme de doua decenii mi-am dedicat viaţa culturii, în mod constant, deliberat şi asumat cu toate riscurile pe care le implică acest angajament. Ocazionalul şi oportunismul nu au făcut parte din atributele acestei asumări, ea fiind una de principiu şi crez, mai puţin, sau de foarte puţine ori, avantajoasă sau meritorie. Managementul unei instituţii de cultură, urmat de managementul tuturor instituţiilor de spectacole a însemnat un travaliu continuu în care lupta cu un sistem anchilozat, veşnica muncă de convingere a celor abilitaţi a lua decizii, devenind masa de prânz zilnică a mandatelor mele. În calitate de secretar de stat am intervenit tocmai în acele puncte moarte ale sistemului, schimbându-le sau updatându-le. Astfel un an si jumatate de guvernare a însemnat o serie de modificări legislative menite să fluidizeze un aparat birocratic apasător sau să reglementeze în favoarea beneficiarilor un sistem normativ deficitar sau uneori chiar inexistent. Din păcate nu a însemnat doar împliniri, durata restrânsă a mandatului meu lăsând încă o serie de probleme nerezolvate sau chiar neatinse. Candidatura mea pentru Colegiul 20 Bucureşti are ca motor tocmai dorinţa de continua şi definitiva procesul de reformare a culturii,proces început în urmă cu doi ani. Fără a avea infantilismul de a crede că alţi patru ani îmi vor fi suficienţi pentru a-mi finaliza proiectele începute sau visate, cred totuşi că un nou mandat, de deputat poate fi instrumentul continuării şi materializării acestor proiecte. La fel cum cred că prin cultură se pot rezolva, depăşi sau anihila mentalităţiile retrograde precum şi conflicte reale sau artificiale. Dacă multiculturalitatea a devenit o valoare europeană, cred că ea este noua metodă şi finalitatea interacţionării benefice în orice tip de societate.