17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial

Patrimoniul cultural al României reprezintă o valoare care coagulează trecutul și prezentul, fiind un reper și, totodată, o resursă pentru viitor. Patrimoniul cultural imaterial, celebrat la data de 17 octombrie, data semnării Convenției UNESCO pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, impune cunoaștere prin identificare, inventariere, catalogare, dar și protejare, conservare, transmitere și valorificare adecvate.

Respectul și grija pentru patrimoniul imaterial, un patrimoniu viu, în permanentă transformare, specifică dinamicii comunităților din zonele rurale și urbane, reprezintă o responsabilitatea a statului român. În același timp, instituțiile cu responsabilitate în domeniul culturii, al educației, mediului, turismului și altor domenii conexe, alături de societatea civilă, dar și de comunitățile deținătoare, păstrătoare și transmițătoare de patrimoniu reprezintă factori fundamentali ai cunoașterii și punerii în valoare a acestui tip de moștenire fragilă, ce impune o atenție particulară. Referindu-se la patrimoniul imaterial de pe întregul teritoriu al unui stat, patrimoniul viu reflectă valorile identitare conferite unei culturi de etnicii aparținând tuturor minorităților aflate pe teritoriul statului respectiv, orice cultură fiind îmbogățită de specificul valorile diverse care o compun. Că vector fundamental al patrimoniului viu, limba reprezintă o valoare specifică, fiind un liant între generații și vorbitori, asigurând unitatea unei culturi bazate pe o componentă spirituală, manifestată în multiple fațete de expresie materială, reflectate de domeniile care studiază și care încadrează, într-un mod neexhausiv, patrimoniul cultural imaterial.

Foto: Agerpres

Ministerul Culturii salută, cu ocazia zilei de 17 octombrie, comunitățile purtătoare, păstrătoare și transmițătoare de patrimoniu și garantează protejarea acestor valori specifice identității naționale.

 Pentru ca aceasta resursa sa poata fi valorificata este necesara inventarierea ei si implementarea masurilor adecvate de conservare

Orice ocazie prin care fiecare dintre noi putem contribui la constientizarea acestei realitati trebuie puncatata. O astfel de ocazie este sarbatoarea de astazi.

In memoriam Doru Ana

“Îi mulţumesc lui Dumnezeu că a luat un băiat din Groapa lui Ouatu, Podul Grant şi l-a ajutat să se întâlnească şi să dea mâna cu Radu Beligan şi alte personalităţi. De la 4 ani am visat asta. Îţi dai seama cum mă priveau cei cărora le spuneam la 7 sau 8 ani că mă fac artist. Şi mai târziu îmi spuneau că sunt nebun că vreau asta, că la teatru sunt oameni mari, nu aveam rude sau pe altcineva să mă susţină.

Am avut totuşi nişte vămi de trecut. La 25 de ani, exact în ziua în care îmi dădeam examenul de stat, maşina cu sicriul tatălui meu era în faţa şcolii. La 35 de ani mi-a murit în braţe femeia iubită, de cancer. La 40 şi ceva de ani mi-a murit copilul călcat de maşină. La 53 mi-a murit cel mai bun prieten. Când el a murit am simţit că pierd jumătate din mine.

Am făcut meseria aceasta cu plăcere, cu bucurie. Acum îmi dau seama că am şi greşit fiind mai modest, pentru că alţii nu au făcut mai nimic, dar şi-au creat o aură nemaipomenită. Am această dezamăgire. Ca profesor am nişte lucruri realizate impecabil şi nu-i pasă nimănui, nu spune nimeni felicitări. Am făcut nişte spectacole bune, cel puţin «Scrisoarea pierdută» de la Bulandra este unul cu care mă mândresc. N-a interesat pe nimeni.

Eu nu mă pot plânge, joc. De vreo nouă ani la toate spectacolele în care joc e arhiplin. Eu ştiu cum e ca dimineaţă să fii apt de joc şi seara să te ia Salvarea. Mă doare nerecunoştinţa contemporanilor, care ar trebui să fie mai atenţi la ce se întâmplă. Nişte colegi de breaslă care s-au obişnuit cu nişte nume şi nu percutează decât la numele acelea. Dacă e altceva, devin duşmanii celuilalt.

Sunt fericit că fiecare dimineaţă în care mă trezesc şi nu am murit în somn e un mare câştig. Am învăţat asta acum nouă ani, când am făcut infarct. Mă lupt, mă enervez, trec prin drame sentimentale sau profesionale, e normal. Dar dimineaţa când deschid ochii îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a mai dat o zi. Fiecare zi e un dar.”

Doru Ana pentru Jurnalul Național, 2011

În așteptarea din cimitirul Bellu, pregătindu-ne pentru secvența de mai jos, în căutarea adevărului personajelor, profesorul cu lucruri realizate impecabil m-a ”încărcat” cu povestea vămilor prin care a trecut. După terminarea filmării secvenței am început primele discuții despre preluarea TV a spectacolului «Scrisoarea pierdută» de la Bulandra.

secvență din lungmetrajul de ficțiune SCURTCIRCUIT - regia Cătălin Saizescu

De astăzi Doru Ana pășește pe drumul cel veșnic, către cei a căror lumină stinsă prematur a transpus viața lui exclusiv în light design-ul teatrului și al filmului.

http://www.tvr.ro/o-scrisoare-pierduta-la-tvr1-spectacol-difuzat-in-memoriam-doru-ana_37726.html#view

Drum lin și săli arhipline pe scenele cerurilor!