Patrimoniul cultural al României reprezintă o valoare care coagulează trecutul și prezentul, fiind un reper și, totodată, o resursă pentru viitor. Patrimoniul cultural imaterial, celebrat la data de 17 octombrie, data semnării Convenției UNESCO pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, impune cunoaștere prin identificare, inventariere, catalogare, dar și protejare, conservare, transmitere și valorificare adecvate.
Respectul și grija pentru patrimoniul imaterial, un patrimoniu viu, în permanentă transformare, specifică dinamicii comunităților din zonele rurale și urbane, reprezintă o responsabilitatea a statului român. În același timp, instituțiile cu responsabilitate în domeniul culturii, al educației, mediului, turismului și altor domenii conexe, alături de societatea civilă, dar și de comunitățile deținătoare, păstrătoare și transmițătoare de patrimoniu reprezintă factori fundamentali ai cunoașterii și punerii în valoare a acestui tip de moștenire fragilă, ce impune o atenție particulară. Referindu-se la patrimoniul imaterial de pe întregul teritoriu al unui stat, patrimoniul viu reflectă valorile identitare conferite unei culturi de etnicii aparținând tuturor minorităților aflate pe teritoriul statului respectiv, orice cultură fiind îmbogățită de specificul valorile diverse care o compun. Că vector fundamental al patrimoniului viu, limba reprezintă o valoare specifică, fiind un liant între generații și vorbitori, asigurând unitatea unei culturi bazate pe o componentă spirituală, manifestată în multiple fațete de expresie materială, reflectate de domeniile care studiază și care încadrează, într-un mod neexhausiv, patrimoniul cultural imaterial.
Ministerul Culturii salută, cu ocazia zilei de 17 octombrie, comunitățile purtătoare, păstrătoare și transmițătoare de patrimoniu și garantează protejarea acestor valori specifice identității naționale.
Pentru ca aceasta resursa sa poata fi valorificata este necesara inventarierea ei si implementarea masurilor adecvate de conservare
Orice ocazie prin care fiecare dintre noi putem contribui la constientizarea acestei realitati trebuie puncatata. O astfel de ocazie este sarbatoarea de astazi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu